Suceava nu va fi doar gazda pregătirii lotului național al României și a Olimpiadei Internaționale de Limba Engleză, ci va avea și o reprezentantă în echipa care va participa la marea competiție.
Ecaterina Costîn, elevă în clasa a VIII-a la Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, face parte din lotul reprezentativ al României pentru IELO 2026.
Eleva este pregătită de profesoara Camelia Elena Butnaru și se numără printre cei opt tineri selecționați pentru a reprezenta România la competiția internațională.
Lotul național va ajunge la Suceava începând cu data de 31 august, pentru o săptămână de pregătire intensivă. Activitățile se vor desfășura până pe 6 septembrie.
În aceeași zi va începe cea de-a patra ediție a Olimpiadei Internaționale de Limba Engleză, care va continua până pe 12 septembrie.
Alături de Ecaterina Costîn, în echipa României se află elevi din Tecuci, Sibiu, Moldova Nouă, Ploiești, Focșani, Aiud și Galați.
Lotul este coordonat de profesoara Silvia Gîțoi, de la Liceul Teoretic „Al. Ghica” Alexandria.
Pregătirea academică va avea ca bază Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava, iar organizarea județeană este coordonată de inspectorul pentru limbi moderne, Gabriela Parascheva Hisem, împreună cu conducerea Inspectoratului Școlar Județean Suceava.
Pentru Ecaterina C., participarea în lotul național reprezintă o performanță importantă și, în același timp, o provocare aparte: se va pregăti și va concura pentru România chiar în județul în care învață.
Prezența unei eleve sucevene în lotul olimpic completează importanța evenimentului pentru județ. Suceava va găzdui, timp de aproape două săptămâni, elita națională și internațională a performanței în limba engleză, iar unul dintre membrii echipei României va fi chiar elevă la un colegiu din municipiu.
FLORIN MUNTEANU





































