Joi, 4 iulie 2024, la ora 09.40, prin 112 a fost solicitat sprijin medical pentru un bărbat căruia i s-a făcut rău pe DJ 175B Pojorâta-Rarău.
Este vorba despre un cetățean bulgar în vârstă de 64 de ani, care se deplasa cu o motocicletă, împreună cu soția lui, spre cabana Rarău.
Femeia le-a povestit polițiștilor că soțul ei conducea motocicleta, iar în timpul deplasării i-a spus că se simte rău, după care a ieșit de pe carosabil și a intrat într-un șanț din stânga drumului.
La fața locului au ajuns mai multe echipaje medicale (SAJ și SMURD), care i-au efectuat bărbatului manevrele de resuscitare timp de 40 de minute, după care s-a declarat decesul acestuia.
Medicii cred că decesul bărbatului a fost provocat de un infarct masiv, dar cauza exactă a decesului va fi stabilită în urma efectuării autopsiei.