Ieri dimineață, în jurul orei 10.00, patrula din cadrul Poliţiei Oraşului Salcea s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că un autoturism care circula pe raza localității Plopeni, oraș Salcea, avea emis sechestru auto, conform interogării aplicației eDAC.
Polițiștii au oprit autoturismul respectiv la intersecția străzilor Aeroportului și Păcii. La volan a fost identificat un bărbat în vârstă de 50 de ani, din municipiul Suceava.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest ocazie cu care s-a constatat că acesta avea o alcoolemie de 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la Spitalul Clinic Județean Suceava, unde a refuzat recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Fiind verificate documentele autoturismului condus s-a constatat faptul că acesta figurează cu sechestru auto din data de 10 martie 2021.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru refuzul de recoltare a probelor biologice de sânge și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, iar autoturismul a fost imobilizat.