O coliziune a avut loc, în această seară, între patru autovehicule la ieșire din municipiul Rădăuți spre localitatea Satu Mare.
La fața locului intervin pompierii militari ai Detașamentului Rădăuți cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2 cu sprijinul unui echipaj SAJ.
O singură victimă a rezultat în urma accidentului rutier. Este vorba despre un minor, care a fost transportat la spital însoțit de mama acestuia.