Mii de credincioși au luat parte duminică seară la tradiționala procesiune cu moaștele Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, unul dintre cele mai importante momente religioase ale anului în municipiul Suceava.

Încă de dimineață, racla cu moaștele sfântului a fost așezată în baldachinul amenajat în curtea Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou, unde credincioșii s-au închinat pe tot parcursul zilei. Pentru buna desfășurare a evenimentului, forțele de ordine au instituit măsuri speciale de siguranță și coridoare pentru dirijarea fluxului de pelerini.
Slujba religioasă a fost oficiată de Calinic, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, iar începând cu ora 18:00, procesiunea cu moaștele a străbătut străzile orașului, fiind însoțită de numeroși credincioși, clerici și monahi.

Manifestările religioase dedicate ocrotitorului Sucevei vor continua în următoarele zile cu slujbe arhierești, privegheri, concerte de muzică bizantină și alte momente de rugăciune. Punctul culminant al sărbătorii va avea loc miercuri, 24 iunie, când Sfânta Liturghie va fi oficiată de un sobor impresionant de ierarhi din țară și din Republica Moldova.
De asemenea, în aceeași zi este programat și tradiționalul Parastas al Voievozilor la Cetatea de Scaun a Sucevei, eveniment care amintește de rolul istoric și spiritual al vechii capitale a Moldovei.

IOAN POPESCU




































