Mesaj RO-Alert transmis, astăzi, prin care populația municipiului Fălticeni este avertizată că în zona cartierului Țarna Mare este în libertate un râs.

Jandarmeria Suceava susține că animalul sălbatic aparține unui bărbat din județul Iași, aflat în vizită la rude în Fălticeni. El a adus cu el un râs în vârstă de aproximativ un an, pe care îl achiziționase din Polonia.

Animalul era ținut în lesă, însă la un moment dat a scăpat de sub controlul proprietarului.

„Jandarmii, împreună cu celelalte instituții abilitate, au intervenit în zonă pentru gestionarea situației și pentru asigurarea siguranței cetățenilor.
Recomandăm locuitorilor din Fălticeni să manifeste prudență, să evite apropierea de animal în cazul în care îl observă și să apeleze imediat numărul unic de urgență 112 pentru a semnala prezența acestuia.
Jandarmeria Suceava, alături de autoritățile competente, continuă monitorizarea situației și va informa în permanență populația cu privire la evoluția evenimentului”, au transmis reprezentanții Jandarmeriei Suceava.
Proprietarul susține că deține documente legale de achiziționare și deținere a animalului și că animalul este înregistrat, are CIP de luare în evidență, dar nu cu GPS pentru localizare.
În cauză a fost sesizată Poliția Animalelor.
„Facem apel către populație să nu intre în panică. Râsul este un animal sălbatic și, deși nu manifestă în mod normal un comportament agresiv față de oameni, poate deveni imprevizibil”, au transmis autoritățile.
Recomandări pentru cetățeni:
-Evitați apropierea de animal, în cazul în care îl observați;
-Nu încercați să îl hrăniți sau să îl capturați;
-Supravegheați copiii și animalele de companie;
-Sesizați imediat prezența râsului la numărul unic de urgență 112.
Proprietarul a transmis un mesaj pe rețelele de socializare:
„Am pierdut o femela de ras, caracal in zona Tarna mare, Plesesti Gane, iesirea spre Petia.Va rog daca aveti informatii, contactati-ma.”