Directorul executiv al OMD Bucovina, Robert Șröder, a transmis un mesaj de promovare a județului Suceava și a Bucovinei în cadrul evenimentului „Discover Bucovina”, desfășurat în Palatul Parlamentului din Londra.

În discursul său, acesta a evidențiat atât patrimoniul cultural și natural al regiunii, cât și perspectivele de dezvoltare ale Bucovinei, invitând participanții să descopere mănăstirile UNESCO, gastronomia tradițională, meșteșugurile locale, festivalurile și ospitalitatea bucovinenilor.

„Aceasta este Bucovina pe care o construim: o regiune mândră de trecutul său, încrezătoare în viitor și deschisă către lume. Nu suntem aici doar pentru a prezenta Bucovina, ci pentru a vă invita să deveniți parte din povestea ei”, a declarat Robert Șröder.
La finalul intervenției, reprezentantul OMD Bucovina a transmis un mesaj adresat tuturor celor interesați să viziteze regiunea: „Bucovina nu este o destinație pe care doar o vizitezi. Este un loc care rămâne cu tine mult timp după ce ai plecat.”
Consiliul Județean Suceava a anunțat că va continua, prin OMD Bucovina, dezvoltarea parteneriatelor internaționale menite să promoveze Bucovina ca destinație turistică de referință în Europa.
IOAN POPESCU





































