Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava au transmis că fac cercetări in rem într-un dosar penal cu fapte grave de evaziune fiscală, înșelăciune, delapidare, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.
Sursa precizează că în perioada ianuarie 2017 – octombrie 2022, persoane din conducerea unei asociații de proprietari de pădure de tip obște, și-au însușit pe nedrept și au vândut părți din cotele și cantitățile de material lemnos cuvenite membrilor, către diferite societăți comerciale sau persoane fizice, inducând în eroare membrii asociației cu privire la faptul că li s-ar cuveni o cotă inferioară celei reale și statutare, întocmind în fals avize de însoțire a materialului lemnos și borderouri de achiziție de la persoane fizice, fără ca membrii să cunoască aceste aspecte și fără a primi efectiv contravaloarea materialului lemnos realmente valorificat.
„Totodată, în aceeași perioadă, persoane din conducerea asociației au contractat scriptic exploatarea și transportul masei lemnoase cu firme din domeniu, însă în realitate aceste activități au fost realizate direct de aceste persoane cu utilajele proprii, încasând în acest scop de la membrii asociației contravaloarea manoperei de exploatare și transport, fără a elibera beneficiarilor chitanță sau bon fiscal și fără a evidenția în actele contabile și declara veniturile realizate, sustrăgându-se în modurile expuse mai sus de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, prejudiciind astfel bugetul de stat.
În cadrul acestei anchete, în vederea administrării de probe pentru stabilirea deplină a situației de fapt, cu sprijinul lucrătorilor de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Suceava, au fost puse în executare, astăzi, un număr de 5 mandate de percheziție domiciliară, emise de judecătorul de drepturi și libertăți competent, la diverse locații din județul Suceava.
Au fost ridicate mai multe documente de interes, de natură fiscală și silvică, care vor face obiectul unor analize de specialitate, în vederea coroborării cu restul ansamblului probatoriu.”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.
SORIN NICA