Pe 16 ianuarie, Facultatea de Istorie și Geografie din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” și Facultatea de Istorie și Filosofie din cadrul Universității de Stat din Moldova au organizat, la Suceava, masa rotundă „Spațiul românesc între istorie și geopolitică”.
Manifestarea se înscrie într-o serie mai lungă de colaborări didactice și științifice dintre cele două instituții: masterate în regim cu dublă diplomă (domeniul istorie și domeniul geografie), organizarea în comun a practicii de specialitate și organizarea concertată în cele două orașe, în acest an, a Congresului istoricilor români.
La activitate au participat prof.univ.dr. Igor Șarov – rectorul Universității de Stat din Moldova, lector univ.dr. Igor Bercu – decanul Facultății de Istorie și Filosofie, prof.univ.dr. Ștefan Purici – prorectorul USV, prof.univ.dr. Florin Pintescu – decanul Facultății de Istorie și Geografie USV, precum și cadre didactice de la cele două instituții de învățământ superior.
Nu au lipsit studenții înmatriculați la programul de masterat Istorie: permanențe, interferențe și schimbare, atât de la Chișinău, cât și din Suceava.
În a doua parte a zilei, gazdele și invitații au participat la o aplicație practică la Mănăstirea Râșca.