Emil Ursu, managerul Muzeului Național al Bucovinei, vine cu “câteva lămuriri” referitoare la divergențele declarative cu arhiepiscopul Calinic al Sucevei și Rădăuților și cu preotul Mihai Valică, în privința menținerii numelui de Cazinoul Băilor edificiului recent inaugurat, după ce a fost refăcut cu fonduri europene.
Subiectul a fost prezentat detaliat de ZdS ( click AICI și AICI).
Emil Ursu susține că “domnul pr. prof. dr. docent Mihai Valică insistă pe denumirea inițială a monumentului istoric dornean – „Kurhaus/ Pavilionul de cură/Pavilionul central al băilor”, făcând însă trimiteri doar la construcțiile din jur, respectiv la investițiile pentru stabilimentul balnear din 1883 și „pentru cele mai importante construcții din această unitate balneară, adică pentru casa de baie, casa de tratament, hotelul balnear, pentru acumulările de izvoare, conductele de apă, întărirea malului râului și pentru amenajarea parcului” (dintre 1898-1907) de mai târziu, investiții realizate din fondurile Fondului Bisericesc greco-oriental al Bucovinei, confundându-le cu construcția Pavilionul central al băilor.
Este adevărat, însă, că diversele solicitări ale miniștrilor agriculturii, Julius von Falkenhayn, respectiv Karl von Giovanelli, citate de domnul pr. prof. dr. docent Mihai Valică, primesc aprobări ale Împăratului Franz Joseph („din veniturile domeniilor și pădurilor Fondului Bisericesc greco-oriental al Bucovinei”, respectiv „pentru investiții în bunurile Fondului Bisericesc greco-oriental al Bucovinei, în deceniul 1898-1907, creditul de 4.994.000 de coroane din veniturile obișnuite ale fondului, în modalitățile solicitate”), lucru pe care noi nu l-am negat în discursul nostru.
Adăugăm și faptul că în 1885, primarul Vasile Deac, sprijinit de arhitectul Paul P. Brang, geologul Stur și de profesorul Ludwig, a reușit să-și impună în fața împăratului Franz Joseph propriul punct de vedere referitor la dezvoltarea localității și la construcțiile viitoarei stațiuni, chiar dacă se punea problema unor costuri mult mai ridicate decât cele aprobate inițial Fondului Bisericesc greco-oriental al Bucovinei.
Nu în ultimul rând, considerăm că profesorul dornean Mihai Valică face confuzii între secularizarea specifică secolului XIX și naționalizarea specifică secolului XX.
Referitor la păstrarea denumirii de Centrul Muzeal Cazinoul Băilor, în susținerea apelului nostru către Înalt Prea Sfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, dorim să aducem câteva argumente istorice.
La sfârșitul secolului al XVIII-lea și în secolul al XIX-lea a existat o modă în ceea ce privește petrecerea timpului în stațiuni balneare.
Populația aparținând claselor superioare era mereu prezentă, fie din motive de boală, fie doar de plăcere, în diversele stațiuni ale Europei.
Alături de băi și cure de aer, în aceste locații s-au construit, pentru petrecerea timpului liber, clădiri care adăposteau diferite activități socio-culturale: de la teatru, spectacole muzicale, la biblioteci, lectură publică, cafenele, cofetării, restaurante etc.
Aceste clădiri, mai ales în spațiul german, au purtat numele de kurhaus (=casă/salonul de cură; pavilionul balnear/salonul balnear); le menționăm, de exemplu, pe cele de la Baden-Baden, Wiesbaden (care-și păstrează și astăzi numele și structura) sau Băile Herculane; toate aveau, în linii generale, funcțiuni similare.
După 1918, în mod natural, clădirea dorneană va purta numele de „Cazinoul Balnear”, fiind de fapt traducerea faptică a utilității imobilului.
Prezența unei clădiri de acest tip aducea faimă stațiunii, bună reputație, strălucire și, implicit, turiști și prosperitate.
Construcția unui asemenea edificiu era costisitoare, motiv pentru care ele sunt rare; nu întâmplător, la inaugurarea de la Vatra Dornei, din 10 iulie 1899, a participat însuși arhiducele Franz Ferdinand, moștenitorul coroanei imperiale.
Mai mult, începând cu sfârșitul lunii august 1914 și până în decembrie 1916, cu intermitențe, guvernul Bucovinei, condus de guvernatorul Rudolf von Meran, s-a mutat la Vatra Dornei, clădirea Pavilionului de cură și Hotelul balnear I găzduind membrii guvernului Ducatului.
Tot aici, în 19 decembrie 1914, arhiducele Karl Franz Joseph (ultimul împărat al Imperiului Austro-Ungar, între 1916-1918) a ținut audiența oficială, la care primul a fost primit Mitropolitul Vladimir de Repta.
Suntem convinși, date fiind disponibilitățile orașului, că utilizarea acestei clădiri de către guvern s-a facut datorită importanței ei și nu a proastei sale reputații.
După 1918 s-a numit firesc „Cazinoul balnear/Cazinoul băilor”.
În perioada interbelică, sub denumirea de „Cazinoul Balnear”, clădirea a fost restaurată din fondurile Fondului Bisericesc greco-oriental al Bucovinei de două ori: în 1924 și, sub coordonarea doctorului Gheorghe Constantinescu, în 1936.
Și-a păstrat denumirea explicită de „Cazinou” până în 2023, adică 105 ani.
În plus, astăzi imobilul se află în Lista monumentelor istorice, ca monument de importanță națională (categoria valorică A), cu denumirea „Cazinoul Băilor”, iar proiectul de finanțare se referă la Centrul Muzeal „Cazinoul Băilor”, aspecte care nu permit ca schimbarea denumirii să se poate face pur și simplu, în timp scurt, indiferent cine este proprietarul.
De altfel, credem că argumentele de mai sus, la care se pot adăuga multe altele, ne determină pe toți, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, care a făcut investiția și a salvat de la pieire sigură monumentul, Consiliul Județean Suceava, care a sprijinit demersul, Primăria Vatra Dornei, diverse instituții și persoane, să redăm acestei bijuterii arhitecturale strălucirea binemeritată, fără a-i schimba denumirea.
România are astăzi patru cazinouri istorice: la Constanța, Sinaia, Băile Herculane și, singurul restaurat integral, la Vatra Dornei.
Considerăm că, în loc să-i schimbăm denumirea monumentului dornean, mult mai nimerit este să-i redăm strălucirea, astfel ca atunci când se vorbește de Centrul Muzeal Cazinoul Băilor Vatra Dornei, asocierea imediată să se facă cu un spațiu de referință pentru România”.
DAN PASCARU
