Primarul liberal de Suceava Ion Lungu nu a “înghițit” afrontul adus de președintele consiliului director de la Foresta, Andrei Ciutac (și, totodată, fiul secretarului Primăriei și nepotul primarului Lungu).
Ciutac a anunțat, ieri, că a dat în judecată Primăria Suceava pentru a o obliga să achite clubului 1,6 milioane de lei în contul alocărilor de la bugetul local pe 2023.
Azi, Lungu s-a dezlănțuit în conferința de presă săptămânală: “Am fost întotdeauna de bună credință în fața suporterilor, jucătorilor, antrenorilor, am finanțat cu bună-credință activitatea la fotbal.
Ce pot să spun? Culmea tupeului – cei de la Foresta, după ce au ratat trei sezoane la rând promovarea în liga 2, vin acum și ne cer socoteală nouă.
I-am rugat pe vechii conducători (Gabriel Clim și Dorin Goian – n.r.) să aducă justificările, să putem da banii, le-au adus până la urmă, am înțeles că justificările erau de mult, dar nu se aduceau, ca să nu ia bani ceilalți, sunt două tabere, am fost prins în acest război.
De bună credință, le-am dat suma de 500.000 de lei, dar n-am mai fost de acord cu o nouă aventură: cantonamentul în Antalya.
Nu văd logica, adică noi avem datorii la stat și mergem în cantonament în Antalya…
Încă o chestie care mă deranjează: că nu știu ce secrete avem noi și am pus la cale să facem un nou club.
Eu nu cunosc așa ceva, nimeni nu m-a contactat în acest sens!
Sunt de acord ca cei de la Foresta să facă experimente de conducere a clubului pe banii lor, am această demnitate, obiectivitate și putere să spun stop, ajunge!
Nu se mai fac experimente de conducere la Foresta pe banii Primăriei!”
RADU OSTAFIE
Citește și