Dintre aceştia, 1.037.255 erau pensionari din sistemul public, iar 104.688 erau pensionari proveniţi din fostul sistem de pensii al agricultorilor.
În cazul pensionarilor din sistemul public, valoarea medie a indemnizaţiei suportate de la bugetul de stat a fost de 431 de lei.
Cele mai mari valori au fost înregistrate în judeţele Maramureş (498 lei), Bistriţa-Năsăud (496 lei) şi Cluj (479).
Cei mai mulţi beneficiari ai acestei indemnizaţii erau în Bucureşti – 48.427 şi în judeţele Suceava – 42.272 pensionari, Dolj – 37.635, Iaşi – 37.206 şi Prahova – 35.500.
În ceea ce priveşte pensionarii agricultori, indemnizaţia socială medie suportată de la bugetul de stat a fost de 301 de lei, valoarea cea mai mare fiind înregistrată în judeţele Ilfov (430 lei) şi Gorj (390 lei) şi în sectorul 5 din Bucureşti (380 lei ).
Numărul cel mai mare de beneficiari din rândul pensionarilor agricultori se înregistra în judeţele Iaşi – 7.241, Botoşani – 6.875 şi Dolj – 6.751.
Beneficiarii sistemului public de pensii, ale căror venituri din pensii şi indemnizaţii, cumulate, se situează sub valoarea de 1.125 de lei, încasează lunar această valoare, denumită „indemnizaţie socială pentru pensionari”.