Azi a avut loc evaluarea activităţii Inspectoratului de Jandarmi Suceava pentru anul 2023, bilanul fiind prezentat de către șeful instituției, general de brigadă Ionel Postelnicu, în prezenţa cadrelor unităţii.
Activitatea a fost prezidată, în sistem videoconferinţă, de către şeful Direcţiei Ordine şi Siguranţă Publică din Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, general de brigadă Leontin Mitu.
IJJ Suceava a executat, anul trecut, 26.908 misiuni în domeniul ordinii publice, cât și misiuni de pază instituțională.
În contextul conflictului armat din Ucraina, unitatea a organizat și executat de 2.132 misiuni de asigurare a ordinii publice, inclusiv cu ocazia desfășurării a 27 de manifestări de protest, pe parcursul cărora nu au fost înregistrate tulburări ale ordinii publice.
În 2023 au fost executate 921 de acțiuni de intervenție în sprijinul persoanelor care au solicitat ajutor prin 112, vizând ordinea și liniștea publică, căutare, salvare – evacuare persoane aflate în dificultate.
În perioada de referință, jandarmii suceveni au aplicat 2.896 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 700.000 de lei.
De asemenea, au constatat 123 de infracțiuni, fiind depistați 140 de autori, dintre care 9 minori.
Un alt obiectiv aflat în atenția Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava a fost combaterea faptelor ilicite în domeniul silvic, fiind executate 186 de misiuni, în urma cărora au fost constatate 9 infracțiuni și aplicate 75 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 48000 de lei, fiind recuperată o cantitate de masă lemnoasă de 112 metri cubi.
Structurile montane ale IJJ Suceava au executat misiuni de menținere a ordinii publice în stațiunile montane și pe traseele turistice, în zona Parcului Național Călimani și în zonele de agrement.