În luna ianuarie, Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava a desfăşurat campania pentru identificarea cazurilor de muncă nedeclarată la angajatorii care își desfășoară activitatea în domeniile coafură, activități de înfrumusețare și de întreținere corporală.
La acţiune au participat 15 inspectori de muncă din cadrul Serviciului control relații de muncă și Compartiment control muncă nedeclarată, care au efectuat 37 de controale.
In urma acestor controale s-au aplicat, pentru alte încălcări decât munca nedeclarată și munca subdeclarată, trei sancţiuni contravenţionale (o amendă în valoare de 1.000 lei și două avertismente), fiind dispuse 41 de măsuri de remediere a deficiențelor constatate.
Deficienţele constatate în domeniul relaţiilor de muncă au fost lipsa evidenței privind timpul de muncă în pontaje și a evidenței muncii suplimentare, neîntocmirea actelor adiționale de majorare a salariului de la 1 ianuarie 2024, neacordarea sporului de modificare a repausului săptămânal și neemiterea documentelor privind vechimea la încetarea contractului individual de muncă.