Arhiepiscopul Calinic al Sucevei și Rădăuților răspunde (mai mult sau mai puțin convingător), on-line, unor felurite întrebări, printre care și uneia referitoare la comportamentul necorespunzător de la o mânăstire.
“Nu s-a luat nicio măsură pentru disciplinarea (CENZURAT), care continuă să facă sminteală la (CENZURAT), tulburând obștea și certând mirenii.
Țipă prin curtea mănăstirii la cerșetori vorbind urât, iar în biserică ceartă oamenii care se foiesc.
Vă rog să faceți ceva cu el, că nu ascultă de nimeni, am încercat să-i atrag atenția și m-a ocărât, i-am spus părintelui stareț și nici de el nu ascultă.
Ați îngăduit să vină acest părinte fără a întreba obștea dacă îl primește, știind că, peste tot unde s-a dus, numai dezbinare a făcut”.
Răspunsul lui ÎPS Calinic este laconic: “Această situație se află în atenția Sectorului Exarhat, cu puțină răbdare vom face ca mănăstirea să își recapete liniștea specifică vieții monahale”.
Așteptăm ca viitorul apropiat să aducă schimbarea preconizată, schimbare care ar putea fi anunțată la aceeași rubrică a Arhiepiscopiei, spre deplina transparență a instituției și informarea credincioșilor.
TEODOR PUȘCAȘU