Pompierii Detașamentului Suceava au intervenit, azi-noapte, în jurul orei 02.00, cu o autospecială de intervenție și o autoșenilată pentru gestionarea unei situații de urgență generată de ninsori și viscol, pe raza comunei Fântânele.
Anterior, un echipaj, cu medic, al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Suceava, s-a deplasat spre un caz medical, în satul Slobozia, comuna Fântânele, unde o tânără mamă, în vârstă de 21 de ani, a solicitat asistență de specialitate pentru băiețelul ei, în vârstă de 1 an și 7 luni. Micuțul avea afecțiuni respiratorii și necesita transportul la o unitate spitalicească.
Echipajul SAJ a ajuns în apropierea comunei Fântânele, dar, din cauza drumului blocat de suluri de zăpadă viscolită, nu au putut înainta către caz. Imediat, din Dispeceratul comun ISU-SAJ, s-a dispus trimiterea de urgență la fața locului a unei echipe de pompieri salvatori.
Echipajul militarilor a ajuns în zona blocată, unde li s-a alăturat medicul SAJ, după care, și-au continuat drumul cu ajutorul autoșenilatei, către cei doi pacienți.
Salvatorii au parcurs aproximativ 8 kilometri prin zăpada viscolită, până la mamă și fiu, la domiciliul acestora din localitatea Slobozia. I-au preluat și i-au transportat în siguranță la ambulanța SAJ.
Ulterior, cei doi au fost preluați de cadrele medicale și au început transportul către Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului județean Suceava, misiunea salvatorilor încheindu-se cu succes.