Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava desfășoară, pe parcursul anului, sesiuni de informare si constientizare a prevederilor Legii nr. 367/2022 privind dialogul social.
Constituţia României recunoaşte, la art.40, dreptul de asociere în sindicate, patronate şi asociaţii profesionale, cu definirea la art. 9 a misiunii acestora de reprezentare şi apãrare a drepturilor şi intereselor, dupã cum la art. 41 recunoaşte dreptul de negociere colectivã în muncã şi de aplicare a convenţiilor colective.
Codul Muncii reglementeazã domeniul raporturilor de muncã, acesta aplicându-se şi raporturilor de muncã reglementate prin legi speciale, în mãsura în care acestea nu conţin dispoziţii specifice derogatorii.
Codul Muncii este legea-cadru în materie de drepturi individuale şi colective de muncã, care se aplicã şi organizaţiilor sindicale şi patronale.
Legea nr.367/2022 privind dialogul social reglementeazã drepturile şi libertãţile sindicale, respectiv dreptul de asociere/afiliere, de negociere colectivã şi acţiune colectivã, ca şi obligativitatea clauzelor contractelor individuale şi colective de muncã şi protecţia individualã a lucrãtorilor şi reprezentanţilor lor în exercitarea drepturilor.
Informaţii suplimentare privind prevederile legale în domeniul legii dialogului social, reprezentarea pãrţilor, documente privind înregistrarea contractelor colective de muncã şi promovarea negocierii colective pot fi regãsite pe site-ul ITM Suceava-www.itmsuceava.ro şi pot fi solicitate prin orice mijloc de comunicare (e-mail, telefon).
BEATRICE OȘEAN