Pompierii militari au intervenit azi-noapte, în jurul orei 01.45, pentru stingerea unui foc în satul Plutonița, orașul Frasin.
Echipajele salvatorilor, cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, au localizat și lichidat incendiul izbucnit la o casă bătrânească, utilizată ca magazie pentru depozitarea bunurilor gospodărești.
La sosirea pompierilor, flăcările se manifestau generalizat la întreaga construcție, majoritară din lemn, cu o amprentă la sol de aproximativ 80 de metri pătrați.
S-au degradat bunuri depozitate în interior, printre care un motocultor și un motofierăstrău, precum și pereții portanți ai construcției.
Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar incendiul a fost lichidat la ora 4:05, fiind salvat un rastel cu 8 butelii de aragaz, aflat în imediata apropiere.
Reprezentanții ISU au transmis un mesaj populației:
„Rugăm cetățenii să trateze recomandările pompierilor profesioniști cu maximă seriozitate, pentru a se proteja şi pentru a transforma propria locuinţă în cel mai sigur şi confortabil loc, atât pentru ei, cât şi pentru întreaga familie.
La exploatarea instalațiilor electrice:
– se vor utiliza întrerupătoare, prize sau cabluri electrice fără defecţiuni sau improvizaţii;
– se vor utiliza numai siguranţe omologate în tablourile electrice;
– evitaţi suprasolicitarea instalaţiilor electrice;
– verificați periodic instalația electrică, numai cu personal autorizat.”