Ieri, 19 ianuarie 2026, la ora 21.08, Secția de Poliție Burdujeni a fost sesizată de către o persoană anonimă cu privire la faptul că pe strada Gheorghe Doja a luat foc o casă.
Este vorba despre o locuință socială care aparține Primăriei Suceava și care este structurată în două apartamente în care locuiesc două familii.
La apartamentul nr. 2 locuiește Ionela O., care a observat că în podul locuinței, lângă coșul de fum, a izbucnit un incendiu care se manifesta cu flacără deschisă.
Ambele familii s-au autoevacuat din imobile și au solicitat sprijinul pompierilor.
La fața locului au intervenit trei echipaje din cadrul ISU Suceava care au localizat și stins incendiul.
În urma constatării efectuate de către pompieri, a rezultat că împrejurarea care a determinat producerea incendiului a fost izolarea necorespunzătoare a coșului de fum.
Prejudiciul cauzat în urma incendiului va fi stabilit ulterior de către proprietarii imobilului, fiind afectate porțiuni din podul locuinței.





































