Azi-noapte, la ora 02.07, a fost anunțată printr-un apel la 112 izbucnirea unui incendiu la o locuință în localitatea Sasca Mică, comuna Cornu Luncii.
Militarii Detașamentului de Pompieri Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar Cornu Luncii, au intervenit cu trei autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea flăcărilor.

La sosirea echipajelor, casa de locuit, construită din lemn, ardea generalizat, existând pericolul de propagare la un adăpost de animale, aflat în imediata apropiere.

Imediat după localizarea incendiului, pompierii militari au pătruns în interiorul locuinței, unde a fost identificat trupul carbonizat al proprietarului, un bărbat în vârstă de 73 de ani.
Potrivit pompierilor, cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost jarul căzut din soba cu acumulare de căldură.
Incendiul a fost lichidat la ora 4:40, iar pompierii au salvat adăpostul de animale.





































