Ieri la amiază, pompierii militari ai Detașamentului Suceava au intervenit cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu, izbucnit la o casă de locuit din municipiul Suceava.
La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau în interiorul bucătăriei, cu pericol de propagare la întreaga construcție.
Au ars bunuri din interiorul bucătăriei – obiecte de mobilier, aparate electrice și electrocasnice, textile și s-au degradat pereții încăperii.
Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost un scurtcircuit produs la plita de gătit electrică lăsată sub tensiune.
Nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul casei de locuit și două pisici.