Azi, Consiliul Județean Suceava a repartizat pe unități administrativ-teritoriale suma de 36.829.000 de lei, reprezentând fondul la dispoziția instituției pe anul în curs.
Alocarea este următoarea: municipiul Suceava – 1.400.000 de lei, Câmpulung Moldovenesc, Rădăuți, Fălticeni, Vatra Dornei – câte 1.300.000 de lei, Gura Humorului – 900.000 de lei, Siret – 803.000 de lei, Solca, Broșteni, Cajvana, Dolhasca, Frasin, Liteni, Milișăuți, Salcea, Vicovu de Sus – câte 578.000 de lei, iar comunele – câte 238.000 de lei.
Președintele liberal Gheorghe Flutur a recunoscut că “suma pe care o repartizăm acum este mai mică decât anul trecut, când am avut peste 38 de milioane.
Ne-a dat (Guvernul PSD-PNL– n.r.) egal la toate județele, ceea ce nu este corect, dar așa s-a hotărât, nu vreau să comentez mai mult.
Primăriile ne-au cerut în total 1,24 de miliarde de lei, de 37 de ori decât putem să dăm, deci nevoile sunt mari…”