Ieri, 6 noiembrie 2025, la ora 11:30, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată de către Ionuț C., de 44 ani din Suceava, despre faptul că a fost agresat în parcarea magazinului Kaufland.
La fața locului a fost identificat apelantul, care a relatat că, în timp ce se afla în parcarea magazinului Kaufland de pe strada Universității, pe fondul unor neînțelegeri generate de un loc de parcare, a fost agresat fizic de către Iulia P., de 23 ani, din Hănțești, în sensul că a fost îmbrâncit.
Polițiștii au identificat-o pe Iulia P., care a relatat că, în timp ce se afla în parcarea magazinului, pe fondul unor neînțelegeri generate de un loc de parcare, a fost agresată fizic de Ionuț C., în sensul că a fost și ea îmbrâncită.
Persoanele vătămate au refuzat emiterea unui ordin de protecție.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.
SORIN NICA





































