CSU Suceava 2, formație pregătită de Vasile Boca, face parte din Grupa B, unde va avea ca adversare HC Buzău 2, CNE Sighișoara, Politehnica Iași, CSM Făgăraș, CSM Odorheiu Secuiesc, CSM Sighișoara, CSM Vaslui 2 și CSU Galați.
Debutul sezonului nu va fi unul pe teren propriu pentru suceveni. În prima etapă, programată pe 13 septembrie, CSU Suceava 2 va evolua la Iași, în compania formației Politehnica.
Suporterii suceveni vor trebui să aștepte până pe 20 septembrie pentru primul meci de acasă. În etapa a doua, universitarii vor întâlni CSM Făgăraș.
Noul sezon le oferă tinerilor handbaliști de la CSU Suceava posibilitatea de a se confrunta cu formații cu experiență la nivelul eșalonului secund și de a-și continua procesul de dezvoltare competițională.
Campionatul Diviziei A va avea în acest sezon un format extins, cu 26 de echipe distribuite în trei grupe.
FLORIN MUNTEANU



































