Un incendiu a izbucnit, în această seară, la o gospodărie din orașul Milișăuți și la fața locului intervin pompierii militari și civili cu cinci autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
Flăcările se manifestă la casa de locuit și la anexe. Pompierii au reușit să localizeze incendiul și lucrează pentru lichidare.
Din fericire, până în acest moment nu s-au înregistrat victime. Suprafața afectată este de aproximativ 150 de metri pătrați.
Potrivit reprezentanților ISU Suceava, se lucrează pentru lichidarea ultimelor focare și pentru îndepărtarea elementelor de construcție afectate de incendiu.
SORIN NICA