Foc devastator la o casa de locuit din orașul Gura Humorului, astăzi, în jurul orei 14.30.
Pompierii militari, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD au intervenit la fața locului, iar în sprijinul lor a intervenit și o autocisternă de la SVSU Cornu Luncii.
S-a lucrat pentru localizarea flăcărilor care puneau în pericol construcțiile învecinate.
Pompierii au reușit să lichideze incendiul la ora 20:05, după mai bine de 5 ore.
Potrivit bilanțului pompierilor, au ars casa de locuit și bunuri din interior (obiecte de mobilier, aparatură electrocasnică, materiale textile, elemente de tâmplărie și altele), pe o suprafață de aproximativ 120 de metri pătrați. S-au degradat învelitoarea din tablă a acoperișului, panouri fotovoltaice și alte bunuri.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat anexele gospodărești, cu bunurile aferente.
Deoarece în momentul izbucnirii flăcărilor nu se afla nimeni în gospodărie, incendiul a fost observat și anunțat cu întârziere.
Lemnul, material majoritar în construcția casei, a favorizat dezvoltarea cu rapiditate a focului.