Militarii Detașamentului de Pompieri Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciilor voluntare pentru situații de urgență Gălănești, Frătăuții Noi, Frătăuții Vechi și Bilca, au intervenit cu 10 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit în localitatea Hurjuieni, comuna Gălănești.
La sosirea echipajelor, ardea acoperișul unei clădiri, fostă casă de locuit, în care a fost amenajat un cabinet stomatologic. De asemenea, flăcările erau extinse la construcțiile anexe, corp comun, dar și la acoperișul casei de locuit de pe proprietatea învecinată.
Incendiul a fost lichidat la ora 4:30.
Au ars acoperișul clădirii și construcțiile anexe, pe o suprafață totală de aproximativ 120 de metri pătrați. Și acoperișul casei învecinate a fost afectat, pe 50 de metri pătrați, împreună cu alte elemente de construcție. S-au degradat bunuri materiale diverse, printre care, aparatură medicală, electronice și altele.
Flăcările inițiale au izbucnit dintr-o construcție anexă (magazie), iar cauza probabilă a fost un scurtcircuit produs la un conductor electric defect.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul cabinetului stomatologic, dar și al casei învecinate.






































