Un autoturism a fost lovit de tren, la o trecere la nivel cu calea ferată, pe raza localității Trei Movile, comuna Șcheia.
Au intervenit pompierii militari, cu două echipaje cu accesorii pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava, cu medic.
În interiorul mașinii a rămas încarceratat un bărbat, care era conștient, cu multiple traumatisme, iar pompierii militari au lucrat pentru extragerea ei.
Victima încarcerată a fost extrasă și predată echipajului SAJ, care i-a acordat primele îngrijiri medicale.
În final, rănitul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.









































