Unul dintre cei mai siniștri traseiști politici ai județului Suceava, Ștefan Alexandru Băișanu a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de „amenințare”.
Este vorba despre dosarul din luna august 2021, când la casa fostului parlamentar au descins polițiștii însoțiți de un procuror pentru a ridica mai multe înscrisuri, iar la final Băișanu a plecat încătușat la audieri. După după 24 de ore petrecute după gratii, el a fost plasat sub control judiciar.
Perchezițiile au vizat documentarea unui dosar de santaj, amenintare si tulburare de posesie care privește un teren și un iaz din Ipotești, unde traseistul Băișanu își ținea caii fiicelor sale.
Fost prefect, vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava și parlamentar, Ștefan Alexandru Băișanu a trecut pe la mai multe partide și deține recordul : ApR, PUR, PNL, ALDE, PPUSL, Forța Națională și Partidului Republican.