Astăzi a izbucnit un incendiu într-un apartament situat la etajul IV al unui bloc de locuințe din municipiul Suceava, de pe strada Gheorghe Doja.
La fața locului au intervenit pompierii militari, cu două autospeciale de stingere și una pentru descarcerare.
Incendiul se manifesta în bucătăria apartamentului, cu degajări de fum.
Incendiul a fost localizat și lichidat în limitele găsite.
Au ars materiale combustibile din apropierea aparatului de gătit, inclusiv obiecte de mobilier, cel mai probabil din cauza unei tigăi uitate pe foc.
Nu s-au înregistrat victime și nici nu s-a impus evacuarea persoanelor din bloc.






































