Președintele liberal al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a parazitat din nou, azi, activitatea de pe unele șantiere.
Ca și cum angajații firmelor care desfășoară lucrări nu ar ști ce au de făcut, politrucul șef al județului le-a dat “indicații prețioase”, la fel cum făcea pe vremuri Ceaușescu.
După ce s-a plimbat pe axialul Suceava-Iași (proiect aflat în mare întârziere), Flutur a concluzionat că “se lucrează intens în Ipotești, fiind turnate două straturi de asfalt și finalizându-se șanțurile și rigolele.
La Bosanci se schimbă patul drumului pe o porțiune de 1,5 kilometri, s-a cărat piatră concasată, se compactează și am cerut constructorului sa stropească periodic pentru a limita praful din zonă (și ce răspuns a primit? – n.r.), avem promisiunea că acolo se va turna primul strat de asfalt în două săptămâni.
Constructorul a avansat foarte bine în zona Luncușoara, Udești, continuă lucrările la sensul giratoriu de la Liteni.
Pe lotul celălalt se toarnă asfalt la Stroiești, în zona căii ferate, am solicitat să se lucreze cu mai multe forțe (constructorul ce a zis? – n.r.).
Se lucrează la Liteni Moara la înlocuirea plăcilor de beton din carosabil”.
Tot azi, Flutur a ajuns și la podul în refacere de la Milișăuți, desi, prin fișa postului, acolo nu are nicio atribuție, podul fiind situat pe un drum național, 2H.
Evident, asta nu l-a împiedicat să emită concluzii critice : “Am avut discuții cu conducerea Direcției Regionale de Drumuri și Poduri, care-a promis că în două luni de zile se va circula pe pod.
Am stat de vorbă cu muncitorii de la pod, se livrează la armătura de fier beton și din urmă se toarnă un strat gros de beton, urmând doua straturi de asfalt.
Cei de la drumurile naționale, responsabili de acest proiect, ar fi putut finaliza în urmă cu un an podul dacă ar fi ascultat sugestiile noastre (care erau aceste sugestii și de ce nu au fost luate în seamă? – n.r.)”.