Înaintea manifestărilor care vor avea loc la Vatra Dornei, de Ziua Bucovinei (28 noiembrie), șeful liberal al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur vizitează intens stațiunea.
El a dat comandă să fie pozat, din nou, alături de viceprimarul Marius Rîpan (primarul Ilie Boncheș lipsește din peisaj), mulțumit că parteneriatul cu administrația locală și cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților “a funcționat perfect”.
Asemeni unui șef de șantier, Flutur spune că acum se lucrează la amenajarea spațiului din spatele cazinoului, se amenajează alei care să facă legătura dintre cazinoul și Izvorul Sentinela, “urmând ca în primăvară să se realizeze amenajări mai ample”.
În interiorul cazinoului se lucrează la mobilarea încăperilor cu mobilier sobru, elegant, iar Muzeul Național al Bucovinei a început amplasarea expoziției tematice.
Și dacă tot se află la Vatra Dornei, Flutur mai face un anunț, deși meritul nu îi aparține decât parțial: “Vineri (17 noiembrie – n.r.) s-a finalizat îngroparea întregii rețele de 30 kilometri de conducte de gaz, iar de azi se fac probe de presiune.
Zilele viitoare cetățenii din Vatra Dornei vor avea gaz metan”.
DAN PASCARU