Ieri, 17 august 2024, un bărbat de 71 ani, a avut un conflict cu fiul său de 47 ani, cei doi locuind la aceeași locație pe raza comunei Șcheia.
Cei doi bărbați au avut un conflict când se aflau în curte, s-au îmbrâncit, iar fiul (47 de ani) a încercat să-și lovească tatăl său. Bărbatul de 71 de ani a luat un cuțit de bucătărie și l-a lovit pe fiul său în zona mandibulei, provocându-i o plagă.
Cu ocazia deplasării la fața locului în curte a fost identificat bărbatul de 71 de ani, care a fost încătușat, fiind cooperant.
Victima de 47 ani a fost transportat la U.P.U. Suceava de către unei echipaj de pe ambulanță, pentru acordare de îngrijiri de specialitate.
În cauza a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunii de ”violență în familie”.
În urma activităților de cercetare penală întreprinse de polițiștii din cadrul SPR 9 Șcheia, împreună cu polițiști din cadrul Biroului Investigații Criminale și Serviciului Investigații Criminale, prin ordonanța organelor de cercetare penală ale poliției judiciare din data de 18.08.2024, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de bărbatul de 71 ani pentru săvârşirea ”violență în familie” și reținerea acestuia pentru o perioadă de 24 de ore, bărbatul fiind încarcerat în arest.
Totodată, a fost completat un formular de evaluarea riscului, ocazie cu care a rezultat un risc iminent, fiind emis ordinul de protecție provizoriu.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii SPR 9 Șcheia sub supravegherea și coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.