Marți, 10 februarie 2026, în jurul orelor 14:00, Brîndușa P. se afla la volanul unui autoturism marca Volkswagen Jetta, pe aleea de acces către Școala Gimnazială Grigore Ghica Voievod din municipiul Suceava, iar când a ajuns la intersecția cu str. Epaminonda Bucevshi, a surprins-o și accidentat-o pe Maria B., care se deplasa pe partea carosabilă.
În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a femeii, care a fost transportată de către șoferiță la UPU din cadrul Spitalului Județean Suceava. și unde i s-a stabilit diagnosticul de „contuzie șold drept”.
Conducătorul a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ.
Oamenii legii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.
IOAN POPESCU




































