Emoții mari pentru absolvenții clasei a VIII-a din județul Suceava. În perioada 22 – 26 iunie se desfășoară Evaluarea Națională 2026, examenul care poate influența decisiv admiterea la liceu și parcursul educațional al miilor de elevi care își încheie studiile gimnaziale.
Potrivit datelor oficiale, în județul Suceava au fost organizate 148 de centre de examen, iar pentru susținerea probelor scrise s-au înscris 6.193 de candidați. Dintre aceștia, 54 beneficiază de condiții speciale de examinare, în conformitate cu prevederile legale.
Prima probă, cea la Limba și literatura română, va avea loc pe 22 iunie, urmând ca elevii să susțină examenul la Matematică pe 24 iunie. Candidații care au studiat într-o limbă a minorităților naționale vor susține proba la Limba și literatura maternă pe 26 iunie.
Procesul de evaluare a lucrărilor va fi coordonat din centrul zonal organizat la Școala Gimnazială Nr. 8 Suceava, cu punct de lucru la Școala Gimnazială Nr. 4 Suceava.
Calendarul Evaluării Naționale 2026
- 22 iunie – Limba și literatura română
- 24 iunie – Matematică
- 26 iunie – Limba și literatura maternă
- 1 iulie – Afișarea rezultatelor inițiale până la ora 12:00; vizualizarea lucrărilor și depunerea contestațiilor între orele 14:00 și 18:00
- 2-3 iulie – Vizualizarea lucrărilor și depunerea contestațiilor
- 4-7 iulie – Soluționarea contestațiilor
- 8 iulie – Afișarea rezultatelor finale
Pentru cei peste șase mii de elevi suceveni, urmează una dintre cele mai importante săptămâni din viața de școlar. După luni întregi de pregătire, recapitulări și simulări, examenul va reprezenta primul test major care le poate influența alegerea liceului și direcția viitoare a studiilor.
Inspectoratul Școlar Județean Suceava a transmis că toate măsurile organizatorice au fost stabilite pentru desfășurarea în condiții optime a examenului, astfel încât fiecare candidat să beneficieze de șanse egale și de un climat adecvat susținerii probelor.




































