În ultimele două săptămâni, peste 1.000 de elevi, în special din ciclul gimnazial și liceal, au beneficiat de activitățile preventive și informative derulate de către polițiștii Biroului Siguranță Școlară – IPJ Suceava.
Au fost abordate diverse tematici de interes și au fost derulate activități interactive cu rol de conștientizare și responsabilizare a adolescenților cu privire la riscul victimal și infracțional.
Pe lângă activitățile preventive, polițiștii au desfășurat și acțiuni de verificare și control la nivelul mai multor unități de învățământ din Suceava, Câmpulung Moldovenesc, Pătrăuți și Dumbrăveni.
A fost verificat modul de respectare a legii privind paza obiectivelor și s-au efectuat controale la unitățile de alimentație publică din zona unităților de învățământ cu privire la respectarea interdicției de vânzare de alcool și tutun către minori.
Împreună cu reprezentanți ai unităților de învîțământ s-au efectuat inclusiv controale în sălile de curs și asupra ghiozdanelor și rucsacurilor elevilor.
“Au fost identificate și o serie de probleme și au fost dispuse măsuri corective, într-o situație, asupra unui elev fiind identificat inclusiv un box metalic, fiind întocmit dosar de cercetare penală”, menționează IPJ Suceava.