După apariția imaginilor în spațiul public, primarul comunei Horodnic de Jos, Ionel Andrișan, a fost sancționat de Poliția Animalelor cu o amendă de 10.000 de lei pentru abandonul a doi căței.
Cazul care a stârnit numeroase reacții în mediul online s-a încheiat cu o sancțiune contravențională pentru primarul comunei Horodnic de Jos, Ionel Andrișan.
Poliția Animalelor din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Suceava a stabilit că edilul este persoana care a abandonat doi căței pe domeniul public, lângă o stație de autobuz din comuna Ostra, motiv pentru care i-a aplicat o amendă de 10.000 de lei.
Primarul a admis că el este persoana surprinsă în imagini, însă a explicat că intenționa doar să lase animalele într-un loc unde urmau să fie preluate de cineva cu care discutase anterior.
În încercarea de a lămuri situația, Ionel Andrișan a publicat un videoclip pe rețelele sociale în care apare alături de cei doi căței și afirmă că i-a readus la domiciliul său din Horodnic de Jos.
Potrivit comisarului-șef Ionuț Epureanu, adjunct al IPJ Suceava, sancțiunea a fost aplicată luni, 6 iulie, iar primarul poate beneficia de plata a jumătate din minimul amenzii prevăzute pentru fapta de abandon al animalelor, adică 1.500 de lei.
IOAN POPESCU





































