Consiliul Județean Suceava a anunțat cu satisfacție începerea lucrărilor de modernizare a DJ 178, pe tronsonul Burla – Arbore, un drum de… puțin peste doi kilometri, care până acum a fost, potrivit chiar președintelui Gheorghe Șoldan, ignorat de toate administrațiile județene.

Într-un comunicat de presă, șeful administrației județene a prezentat investiția drept una importantă pentru zonă, subliniind că drumul de balast, plin de gropi și noroi, va fi transformat într-o șosea modernă, cu două benzi de circulație, șanțuri pentru scurgerea apelor, accese refăcute către proprietăți și un pod nou.

Lucrările au început deja prin defrișarea vegetației și executarea terasamentelor, iar termenul contractual de finalizare este de 24 de luni, deși constructorul spune că ar putea termina mai devreme.
Rămâne însă o întrebare legitimă: dacă pentru asfaltarea a puțin peste doi kilometri de drum este nevoie de comunicate triumfaliste și un termen de doi ani, ce ar trebui organizat atunci când va fi modernizat un traseu de zeci de kilometri?

Cert este că, după decenii în care locuitorii au circulat prin praf și noroi, cei peste doi kilometri de pe DJ 178 au devenit, peste noapte, unul dintre cele mai mediatizate șantiere din județ.
IOAN POPESCU





































