Au fost suficienți câțiva fulgi de zăpadă ca traficul să se dea peste cap la propriu, în această dimineață, în județul Suceava, unde s-au înregistrat două evenimente rutiere.
Un accident rutier s-a produs pe DN 2, la Cumpărătura. Un autotren care se deplasa pe sensul Fălticeni – Suceava a ieșit în afara părții carosabile și s-a răsturnat. Traficul a fost blocat pe un sens, dirijat de Poliție, în condițiile unui carosabil umed.
Un alt accident pe DN 2, la intersecție cu DN 15, Vadu Moldovei. Un autoturism a intrat în coliziune cu un autotren, producând scurgeri de combustibil pe partea carosabilă. Cauza probabilă a fost neacordarea de prioritate. Pentru curățarea carosabilului au intervenit lucrătorii DRDP Iași – Secția Drumuri Naționale Suceava.