Miercuri, 17 decembrie 2025, la ora 09:05, patrula din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a fost sesizată de către Bogdan A., din Volovăț, cu privire la faptul că a găsit un proiectil.
Potrivit cercetărilor efectuate, Bogdan A. se afla într-o zonă de pădure, la limita teritorială dintre Volovăț și Burla.
El a văzut la un moment dat în pământ un obiect ruginit care părea să fie un element pirotehnic, acesta fiind lăsat în sol de către bărbat.
La scurt, bărbatul a mai identificat un alt proiectil în zona imediat limitrofă.
Polițiștii au izolat zonele în care se aflau focoasele până la sosirea echipei pirotehnice din cadrul ISU Suceava.
Specialiștii au constatat că cele două elementele pirotehnice de calibru 76,2 mm sunt din Al Doilea Război Mondial.
Proiectilele au fost ridicate și transportate în vederea depozitării și, ulterior, a distrugerii autorizate.
SORIN NICA




































