Au urcat deja pe podiumul european, iar acum vor încerca din nou. Daria Șilișteanu și Aissia Prisecariu sunt în finala de 100 metri spate.
Campionatul European de juniori de la Munchen continuă să aducă rezultate excelente pentru înotul românesc și, mai ales, pentru Fălticeni.
La doar două zile după ce a devenit campioană europeană în proba de 50 metri spate, Daria Șilișteanu a dominat și semifinalele probei de 100 metri spate, calificându-se în finală cu cel mai bun timp, 1:00,25 minute.
În aceeași finală va evolua și Aissia Prisecariu, care a obținut calificarea după un timp de 1:01,47 minute. Sportiva vine cu un moral excelent după medalia de bronz cucerită în proba de 200 metri spate.
Cele două înotătoare originare din Fălticeni vor reprezenta România în ultimul act al probei de 100 metri spate, unde vor încerca să adauge noi medalii în palmaresul delegației tricolore.
Finala este programată duminică seară și se anunță una dintre cele mai spectaculoase curse ale competiției.
IOAN POPESCU



































