🚓 Dosar penal după un control rutier în Bogdănești. Șoferul avea o alcoolemie foarte ridicată
Un bărbat de 41 de ani din comuna Râșca a rămas fără dreptul de a continua deplasarea și este cercetat penal după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului.
Polițiștii Secției nr. 1 Poliție Rurală Vadu Moldovei l-au oprit pentru control pe DJ 155A, în satul Bogdănești, în timp ce conducea un autoturism Audi A4.
În urma verificărilor, oamenii legii au constatat că șoferul deținea permis de conducere valabil și avea toate documentele în regulă. Totuși, întrucât acesta emana halenă alcoolică și prezenta dificultăți în exprimare, a fost testat cu aparatul etilotest.
Rezultatul a indicat o concentrație de 1,88 mg/l alcool pur în aerul expirat, o valoare care indică o stare avansată de intoxicație alcoolică. Bărbatul a fost transportat la Spitalul Municipal Fălticeni, unde a acceptat recoltarea a două probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
Pe numele acestuia a fost deschis un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, iar cercetările sunt continuate de polițiști.
FLORIN MUNTEANU



































