Un bărbat din comuna Cornu Luncii este cercetat penal după ce polițiștii au descoperit că se afla la volan deși avea permisul suspendat și consumase alcool.
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Mălini au depistat în trafic, pe DN2E, în satul Brăiești, un autoturism condus de Gheorghe A., în vârstă de 75 de ani.
Verificările efectuate au arătat că acesta avea permisul de conducere suspendat, iar testarea alcoolscopică a indicat o valoare de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În plus, autoturismul nu avea asigurare RCA valabilă, iar inspecția tehnică periodică expirase la începutul lunii aprilie.
Șoferul a fost condus la Spitalul Municipal Fălticeni pentru recoltarea probelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul cu permisul suspendat și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, cercetările fiind continuate de polițiștii Postului de Poliție Cornu Luncii.
IOAN POPESCU



































