Pe 3 ianuarie, la ora 23.50, patrula de serviciu din cadrul SPR 12 Preutești a efectuat semnal de oprire, pe DJ 208, folosind semnalele acustice și luminoase către un autoturism, dar conducătorul auto nu a oprit.
În această împrejurare, un al doilea echipaj de poliție aflat în zonă a blocat în trafic autoturismul, ulterior constatându-se că este condus de către Nicolae B. din Dolhești.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind de 0,93 mg./l. alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la Spitalul Fălticeni pentru recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.
Pe 3 ianuarie în jurul orei 23:15, în timp ce polițiștii Secției 4 Rurală Gălănești efectuau activități de supraveghere și control al traficului rutier pe DN 2H în Vicovu de Jos, au observat un ATV ce se deplasa dinspre Căminul Cultural către un drum public.
Polițiștii au efectuat semnale de oprire luminoase și sonore, însă conducătorul vehicului a accelarat spre un drum vicinal.
Polițiștii au pornit în urmărirea vehicului, iar la scurt timp acesta a fost blocat în trafic.
ATV-ul era condus de Iulian G., din Vicovu de Jos, la testarea cu aparatul etilometru rezultând valoarea de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma interogării bazelor de date ale Poliției Române, s-a stabilit că Iulian G. nu figurează ca posesor de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Bărbatul a fost condus la Spitalul Rădăuți, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
SORIN NICA





































