Marți seara, în jurul orei 19:40, o autospecială de poliție din dotarea Serviciului Criminalistic IPJ Suceava, în timp ce se deplasa cu utilizarea semnalelor acustice și luminoase la o misiune operativă sesizată prin SNUAU 112, a intrat în coliziune cu un alt vehicul care ar fi efectuat manevra de schimbare a direcției de mers, fără a acorda prioritate, în zona Policlinicii Suceava.
În urma evenimentului a rezultat rănirea ușoară a celor doi polițiști aflați in autospeciala de poliție, precum si a unui pasager din celălalt autoturism.
La fața locului au fost trimise trei echipaje de ambulanță, două SAJ și una SMURD, care au preluat trei bărbați de 24, 29 și respectiv 39 de ani, policotuzionați dar conștienți, stabili hemodinamic și respirator. Toți au fost transportați la UPU Suceava. Cea de-a patra persoană implicată în accident nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative în ambele cazuri.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a se dispune procedural prin unitatea de parchet competentă.




































