În această dimineață s-a produs un incendiu într-un apartament de pe strada Alexandru cel Bun, din municipiul Suceava.
Pompierii militari au intervenit la fața locului cu o autospecială de stingere, o autoscară mecanică, o autospecială pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD.
Din nefericire, în interiorul apartamentului au fost găsite două persoane inconștiente, un bărbat și o femeie în vârstă de aproximativ 80 de ani. Pentru ambele persoane, medicul de pe ambulanța SMURD TIM a declarat decesul.
Din cauza degajărilor de fum, pompierii militari au evacuat cinci persoane, iar alte 16 s-au autoevacuat.
Incendiul a fost lichidat si se lucreazaă pentru evacuarea fumului din apartament și de pe casa scării.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de o lampă de iluminat lăsată în funcțiune.