Ieri, un tânăr de 18 ani, pasager într-un BMW, și-a pierdut viața după ce șoferul a pierdut controlul volanului și mașina s-a izbit violent în temelia unui gard. Polițiștii au efectuat cercetări și au stabilit că tânărul de 20 de ani care mergea cu viteză și din acest motiv nu a mai reușit să controleze autoturismul, impactul fiind extrem de violent.
Duminică, 24 mai 2026, la ora 16:20, Mihai H., de 20 ani din Vama, conducea auto pe DJ 176 în Moldovița și a depășit un alt vehicul, iar pe fondul vitezei excesive a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în temelia unui gard.
A rezultat rănirea șoferului si decesul unui pasager de pe bancheta din spate, Claudiu O., de 18 ani din Moldovița.
De asemenea, în autoturism se mai afla, în calitate de pasager dreapta-faţă și Gheorghe B., de 18 ani din Moldovița, însă acesta nu a suferit leziuni.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, ulterior recoltându-i-se probe biologice de sânge.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
IOAN POPESCU






































