La Biserica Adormirea Maicii Domnului de la Mănăstirea Humor (ctitorită în anul 1530), în cadrul Programului PNRR, începând de luna trecută, s-au început primele cercetări arheologice, preventive, având ca punct de pornire măsurătorile arheomagnetice efectuate în anul 2022.
“În acest sens, au fost deschise casete şi secţiuni pentru dezvelirea fundaţiilor de la fostele construcţii – chilii, trapeza, Casa Domnească, beciuri etc.
Suprafaţa decopertată până în prezent este de peste 60 mp., fiind dezvelite fundaţii solide din piatră şi mortar pe latura de sud a incintei, chilii şi o construcţie de dimensiuni mari, care presupunem a fi fost Casă Domnească.
În perspectivă, aşa cum ne-a declarat arheologul Ion Mareş, se are în vedere continuarea cercetărilor arheologice pe latura de nord, unde se presupune a fi fost pivniţa de dimensiuni mari a Turnului lui Vasile Lupu, turn datat 1641 şi care făcea parte iniţial din zidul de incintă al mănăstirii, precum şi alte încăperi cu destinaţie care în stadiul actual al cercetărilor nu poate fi stabilit cu certitudine”, a precizat arhidiacon Vasile Demciuc.
TEODOR PUȘCAȘU