Dan Cușnir, președinte executiv PSD Suceava, îl critică pe colegul de alianță Gheorghe Flutur (PNL), pe motiv că propaganda acestuia, “ajunsă la nivel de delirium, pune în pericol acordul Schengen”.
Cușnir afirmă că fotografiile prezentate în presă ca fiind “un moment istoric” de fapt demonstrează că există breşe de securitate în fluxurile Aeroportului Suceava.
“Cum a ajuns Flutur Gheorghe pe pista de aterizare? Este Flutur Gheorghe mai presus de lege si de regulile pe care trebuie să le respectam, noi oamenii normali?
Un container numit pompos Terminalul 2 al Aeroportului Suceava este exemplificarea impotenţei administrative a lui Flutur Gheorghe, cel care a fost eficient în câştigarea alegerilor, dar a avut eficienţa zero în exercitarea actului administrativ”, a menționat Cușnir.
Este de așteptat ca Flutur să-i dea un răspuns printr-un subaltern, tot azi.