Astăzi, 21 martie 2026, în jurul orei 13:30, Poliția Municipiului Fălticeni a fost sesizată cu privire la producerea unui accident rutier cu victime pe raza municipiului Fălticeni.
Potrivit polițiștilor, Andrei Nicolae Ion, de 38 de ani, din municipiul Fălticeni, a condus autoturismul BMW pe strada Nicolae Beldiceanu, din direcția bulevardul Revoluției către strada Mihai Eminescu din municipiul Fălticeni, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe trotuar unde a acroșat pe Vasile Ignat, de 42 de ani, și pe soția acestuia, Roxana Ignat, în vârstă de 38 de ani, care se deplasau regulamentar în calitate de pietoni.
Ulterior, autoturismul BMW a intrat in coliziune cu stâlpii gardului de protecție din fața Școlii Gimnaziale „Ion Irimescu”, fiind proiectat in alte două autoturisme parcate, un Ford și un Volkswagen. În autoturismul Volkswagen se aflau Nicolae Lăzărică, de 43 de ani, din comuna Forăști, si Ionela Lăzărică, de 34 ani din aceeași localitate, ambii suferind leziuni ușoare.
Colegii de la ZiaruldepeNet.ro informează că pietonul Vasile Ignat, de 42 de ani, din municipiul Fălticeni, este locțiitorul comandantului de la Detașamentul de Pompieri Fălticeni. El a suferit leziuni grave și a fost transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Suceava. Soția acestuia, care se deplasa alături de bărbat pe trotuar, a suferit leziuni ce necesită îngrijirii medicale. Au mai fost rănite ușor si persoanele de 43 și 34 ani aflate in autoturismul Volkswagen staționat, dar și șoferul responsabil Andrei Nicolae Ion de 38 ani.
Conducătorul auto de 38 ani a fost testat cu aparatul etilotest pentru consumul de alcool și cu drugtestul pentru detectarea consumului de substanțe interzise, ambele rezultate fiind negative.
Aceeași sursă citată mai sus arată că Andrei Nicolae Ion, poreclit de apropiați Buză, deține mai multe afaceri și spații în municipiul Fălticeni și în zonele din împrejurimi.
Oamenii legii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a fi efectuate cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii evenimentului și dispunerii măsurilor conforme.





































